— Prof. Ion C. HIRU: ARTUR SILVESTRI – IUBITOR AL FAPTELOR NOBILE

artur-silvestrithumbnailPrin rândurile mele încărcate de emoţie, intenţionez a prezenta cititorilor, şi nu numai, faptele nobile ale unui mare suflet, cărturarul Artur Silvestri, sperând că pentru toţi va constitui un medicament eficient împotriva urii şi a invidiei, împotriva răutăţii specifice nouă, oamenilor, ce putem face lucruri bune clip_3semenilor noştri.

Doresc să se cunoască amănunte despre modul cum biblioteca marelui poet Tomozei, fotografii deosebite şi alte obiecte ce au aparţinut scriitorului, se află astăzi în patrimoniul Fundaţiei „Petre Ionescu – Muscel”, al localităţii Domneşti, iubitoare de cultură, de acte culturale de înalt nivel, care au făcut cunoscută aşezarea de pe malul drept şi stâng al Râului Doamnei.

Datorită temperamentului prietenos şi ospitalier al oamenilor acestor plaiuri dintre muscele, cu care i-a norocit istoria, pe aici au trecut, au locuit, au stat pentru mai mult sau mai puţin timp oameni aleşi, personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti.

Regii poposeau la Domneşti pentru câteva clipe de odihnă în drumul lor spre domeniul de vânătoare Slatina. Aici îşi potoleau setea cu apă rece şi limpede din fântânile adânci ale istoriei noastre; aici, popa Niţă a confiscat tabachera şi trabucul regelui Carol I , spunându-i: „în Domneşti nu se fumează”, fapt pentru care a fost decorat cu înalta medalie „Crucea de aur” a regatului;>>>>

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: