Arhivă pentru Mai 2009

— Prof. Ion C. HIRU: ARTUR SILVESTRI – IUBITOR AL FAPTELOR NOBILE

Mai 4, 2009

artur-silvestrithumbnailPrin rândurile mele încărcate de emoţie, intenţionez a prezenta cititorilor, şi nu numai, faptele nobile ale unui mare suflet, cărturarul Artur Silvestri, sperând că pentru toţi va constitui un medicament eficient împotriva urii şi a invidiei, împotriva răutăţii specifice nouă, oamenilor, ce putem face lucruri bune clip_3semenilor noştri.

Doresc să se cunoască amănunte despre modul cum biblioteca marelui poet Tomozei, fotografii deosebite şi alte obiecte ce au aparţinut scriitorului, se află astăzi în patrimoniul Fundaţiei „Petre Ionescu – Muscel”, al localităţii Domneşti, iubitoare de cultură, de acte culturale de înalt nivel, care au făcut cunoscută aşezarea de pe malul drept şi stâng al Râului Doamnei.

Datorită temperamentului prietenos şi ospitalier al oamenilor acestor plaiuri dintre muscele, cu care i-a norocit istoria, pe aici au trecut, au locuit, au stat pentru mai mult sau mai puţin timp oameni aleşi, personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti.

Regii poposeau la Domneşti pentru câteva clipe de odihnă în drumul lor spre domeniul de vânătoare Slatina. Aici îşi potoleau setea cu apă rece şi limpede din fântânile adânci ale istoriei noastre; aici, popa Niţă a confiscat tabachera şi trabucul regelui Carol I , spunându-i: „în Domneşti nu se fumează”, fapt pentru care a fost decorat cu înalta medalie „Crucea de aur” a regatului;>>>>

Constantin VOICULESCU: NICOLAUS OLAHUS–PRIMUL UMANIST DE ORIGINE ROMÂNĂ ŞI PRIMUL POET DE LIMBĂ LATINĂ

Mai 4, 2009

clip_2În evul mediu, lucrările cu caracter istoric, filozofic, religios, ştiinţific şi literar se scriau numai în limbile „de cancelarie”: greaca veche şi slavona în Răsăritul Europei şi latina în Apus. Aceste limbi erau socotite „culte” şi superioare limbilor „vulgare”, cum erau numite limbile vii, vorbite de popor. Pe măsură ce societatea a evoluat, limbile vii ale popoarelor s-au impus într-o măsură din ce în ce mai mare, dând astfel posibilitatea să se dezvolte ştiinţele, artele, literatura. În ţările române, limba de cancelarie era slavona- limbă liturgică. În Transilvania se folosea, cu deosebire, limba latină. În Ţara Românească şi în Moldova, începând cu secolul al XV-lea se dezvoltă o bogată literatură religioasă, istorică şi didactică în limba slavonă, cea mai importantă fiind „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, lucrare ce aparţine domnitorului Neagoe şi scrisă în ultimii ani de domnie (1512-1521).

În limba latină, cel mai de seamă scriitor român a fost Nicolaus Olahus – filozof, istoric şi poet, iniţiator al umanismului în Transilvania. Născut la Sibiu, la 10 ianuarie 1493 (s-au împlinit 516 ani de la naştere), Nicolaus Olahus (Valahul) a purtat cu cinste şi a făcut cunoscut numele de valah nu numai în Ungaria, ţara sa adoptivă ci în tot Apusul Europei. Tatăl său, Ştefan sau Stoian, era fiul unui boier Mânzilă de la Argeş (Manzilla ab Argyso), înrudit cu Vlad Dracul. Mânzilă a fost, totodată, cumnat cu Ioan Huniade, prin căsătoria sa cu sora acestuia, Marina. Mama lui Nicolaus se numea Varvara Hunzar şi era originară din Transilvania. Nicolaus îşi începe învăţătura la Orăştie, unde tatăl său, Ştefan a funcţionat ca primar între anii 1504-1520.>>>>

Ion Anton DATCU (Laval, Quebec, Canada): IN MEMORIAM–IONEL CRISTESCU-MUŞĂTEŞTI

Mai 4, 2009

Cu ceva timp în urmă, lumea scriitoricească a devenit mai săracă. Poetul Ionel Cristescu-Muşăclipteşti a urcat definitiv la cer. Prin calităţile sale de o înaltă ţinută morală, prin tot ce a făcut ca soţ, părinte şi om de cultură, a atins cu fruntea bolta înstelată, cu mulţi ani în urmă.

Nu voi insista asupra datelor biografice. O vor face alţii cu mult mai bine. În acest colţ de pagină tristă, vreau să scot în relief câteva repere de referinţă. Ionel Cristescu s-a dedicat de tânăr creşterii plantelor. După cum ştim, o floare nu poate ajunge mare şi frumoasă dacă nu este înţeleasă în cele mai mici detalii. De obicei cei care îmbrăţişează această activitate sunt înzestraţi cu suflete de excepţie.

În ultimii ani s-a dedicat scrisului, urcând pe soclul celor care devin eterni. Aşa cum spunea Marin Preda, prezenţa unor opere în rafturile bibliotecilor confirmă faptul că autorul nu a murit de tot. Prin intermediul lucrărilor lăsate moştenire, scriitorul se află, în continuare lângă noi. Ionel Cristescu a suit încet, dar sigur, pe treptele consacrării, numai prin muncă, migală şi clarviziune. Atât contemporanii, cât şi posteritatea îl vor pune în locul pe care-l merită, în panoplia marilor cărturari.

Poeziile sale cu tentă religioasă au un mesaj aparte, promovează căile de a ajunge la Dumnezeu, prin penitenţă şi purificare, ne determină să fim mai curaţi, mai luminaţi, mai toleranţi. Sunt multe de scris despre cel care ne-a părăsit prea devreme, la o vârstă când mai avea multe de spus. Am memorat o strofă relevantă din poezia sa, Aş vrea: Mă-ndeamnă inima fierbinte,/Să vin la Tine cu iubire,/ Căci sete-mi e, Ceresc Părinte,/Mereu de-a Ta nemărginire.>>>>